Ieri lângă patul meu
s’a oprit o fereastră:
“E frumos afară”, zise în cele din urmă.
“Stiu”, i-am răspuns;
Apoi ne-am privit unul pe altul
furați de orice cuvânt
de care să ne prindem.
“Dacă pot să te ajut cu ceva,
dă-mi un telefon” și a plecat
așezându-mi perna mai bine.
Apoi au venit două uși.
Una era îmbrăcată în alb și alta în negru:
“Am venit să te luăm acasă”
zise cea îmbrăcată în alb.”Afară e soare.
Livada de cireși a înflorit...”
“Am venit să te luăm acasă”
zise și cea îmbrăcată în negru.
“Afară e lună plină
de parcă ar fi ziuă. ...Arțarii roșii,galbeni...
și apele în murmur din pravilă rostesc''.

Sora intră în cameră zâmbind
și tot zâmbind îmi invită ușile afară:
“S’a terminat ora ... E târziu... ''

Rămas singur
aud doar pantofii vizitatorilor plecând:
tic-tac...tic-tac... tic-tac...tic-tac...
Unde a stat fereastra e o pânză de giulgiu pe geam.
In locul ușilor - două scaune goale.
Numai ceasul s’a îndrăgostit de uși și-mi repetă:
“A-fa-ră- e...a-fa-ră-e...a-fa-ră-e...’