Ceva înspăimântător de rece mă apasă pe stern, pe coaste, pe umeri,
Poate e preaiubita care mă ține strâns și îmi strigă: nu pleca! nu pleca!
Poate e un costum de scafandru, căci am fost să vânez balene,
Poate e placenta uitată acolo de mama,
Poate e cascada asurzitoare care îmi arde trupul,
Poate e bătrânul copac de care m-am rezemat o vreme,
Poate e zidul spitalului de urgență, atunci când era să îmbrac haina morții,
Poate sunt toate acestea împreună.
Dar nu mi-e frică. Până la urmă voi sta într-o cutie neagră de piatră
Și nu veți mai auzi niciodată de mine.