(dintr-un somn îngrozitor mă trezește vocea ei)
unde este trecutul tău
(mă întreabă trecîndu-și o mînă sub pernă)
unde este trecutul tău cu toate străzile sale mici
și întortocheate


mai bine să dormim iubito
nu există în ceruri răbdare pentru iubirea noastră
(îi răspund încet și am un fior în piept și-o tuse seacă)
nu pot fura de pe cer luna morților
trăiesc printre cuvinte amorțite și grele stăpînă


(mă ridic din pat deschid laptopul și las filmul crash să ruleze)
mă știi doar sunt voios din fire
cred absurd în libertate și dragoste
și ziua și noaptea și dimineața
visez mereu fără albastru circulînd prin sîngele meu fără pleoape
două mii nouă (ne ies din gură) fluturi de mătase
uneori cred că pășim cu tălpile umede peste o lume vegetală în linie dreaptă


(ea ridică o sprînceană și devine atentă la o șcenă din film
sunt atît de trist încît aș spinteca cerul sau burta vreunei balene albastre
întunericul cu timpul te roade de aceea aș culca-o acolo în agonie cu genuchii la sîni)

(filmul este aproape de final se aude vocea naratorului
“nobody touches you we're always behind this metal and glass
i think we miss that touch so much that we crash into each other
just so we can feel something”)
de ce plîngi
(mă răstesc la ea deschid fereastra iar toate lucrurile din cameră
zboară absorbite afară din cameră cu un zgomot bizar
ca și cum dumnezeu ar sorbi repede sufletele noaste
cărțile patul boxele biroul pernele cearșaful dispar în noapte
doar ea se încăpățînează înfigîndu-și unghiile în spatele meu)

nu mă conduci nici măcar pînă la metrou
(strigă speriată în timp ce o mînă îi alunecă iar cu cealaltă mi se prinde de gît
o sărut ca pe o pulbere pentru totdeauna
o dezlipesc de mine tremurînd convulsiv privind înapoi cu neliniște
iar ea numaidecît zboară-afară cu brațele-ntinse ciudat)


(pe măsură ce timpul capătă din nou esență din mijlocul camerei goale șoptesc împăcat)




i feel like dying alone tonight