Mijea un soare călduț la fereastră când mi-am deschis
ochii trezită de ceas.
O zi avea să-și lungească măsura, scrutându-și orele,
netezind fiecare piatră pe care aveam să calc.

Drumu-i deschis, stau față-n față chipul semnelor și-o
roată ce-ar fi să-mi vină-n trup- stai de vezi,
ascunzătoarea și frânele minuscule, mi-au cules firele de
păr unu cu unu, mi-au strecurat pijamaua,
mi-au aranjat fundița neagră din piept...
Forma lumii i-o schioapă de sevă.
După ce-au coborât toate astea, începe să-mi fluture
sufletul, că-i închipuirea golașilor umeri, sub povara
aglomerației, c-aș spune tot mai puține povești.