adio mamă
am căzut până la urmă din pom
mâncat de un vierme de oraș
trebuie să merg să-mi caut timpul
cu magnetul prin iarbă

și nu
asta nu se poate numi singurătate
sau o pierdere de cărări în cinstea fericirii
eu doar am fost vomitat de natură
ca un produs expirat

mă dor semințele
le simt cum se agită în piept
și-mi încearcă sufletul cu furculița
ca pe un cartof fiert
care le-ar potoli foamea de libertate

știu
cândva un copil flămând
îmi va spăla viața de pe față și tălpi
într-un lighean cu apă clorată