poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-11 | | Soarele la asfințit dă culoare trandafirilor de-un roz-lila. Dedesubtul său calul popii și-a curbat aripile calm suspendat. Pe sub coada de libelulă din două terminații-mustăți cad ouă în pârâu. Iarba a căpătat o paletă de culori incredibile. Suprarealist îmbinate. Degrabă o să vină furtuna. Împrejurul iepurelui Tuna fetiță-i verdele crud… Papura-i albastră pe valuri mov și verzi ca o Dunăre-n vals. Abruptă-i limba de pământ. O sărută păstrăvii-curcubeu. Chemal, iepurele mijlociu, maro cu negru, stă jos la mal și pândește fricos gândacii. Pe când, iată, cel mai vânjos, Roșcov, se luptă c-o floretă de morcov. A apărut furtunos vulpoiul-lup-câine sălbatic Tunos. Atitudine de gânditor, nu de gangster. Urechi mari, pupile lungi, labe groase, coamă de Hasky sau Malamut, vărgat și pe piept, și pe frunte,-i ies dungi de rimel deasupra pleoapei drepte și la coada ochiului stâng. A apus. Iepurele Roșcov nu-l împunge cu urechile, ci-l iartă pe acest animal pânditor al gândului genial, fiindcă nu-i încă prădător: Ulpoi sau cum l-o chema – Ulpie, Lipie, Traian... n-are labă grea pentru niciun iepure. Cei trei vin să-i încurce și să-i vopsească părul cu marker. Puiul de rățușcă se plimbă în pârâu și nu se-ntreabă urât dacă-i lebădă pentru că n-a scris despre el Andersen, pentru că încă nici n-a copilărit. I se reflectă ciocul roz-oranj în unde. Stropi mari de cristal aruncă în aer pe galbenul puf. Mai jos de oglindirea sa a mijit luna pentru că se-ntunecă să răsară pământul din dosul raiului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate