Privesc în ochii verzi ai primăverii
Cu ochii mei de toamnă și târziu
Și parcă-mi vine să sărut toți merii
Câți îmi zâmbesc în semn că mă mai știu

Pipăi lumina ierbii orbitoare
Oțelul tandru din culoarea ei
Și tinerețea câmpului mă doare
Iar dorul meu bătrân mă-ntreabă - ce-i?

Nu îi răspund nu-l iau măcar în seamă
Îmbrac mătasea aerului mut
De-amurguri mă prefac că nu mi-e teamă
Deși-s atât de-aproape de trecut

De viitor s-acum tot mai departe
Dar ochii primăverii-s verzi mereu
Iar merii înfloresc cum nu se poate
Și din căldura sufletului meu.