În viața mea de celuloză
a început revoluția mugurilor.

Dumnezeu zâmbeşte din flori de pom,

Vântul suflă partitura
pe portativul crengilor,

Cununat cu infinitul,
Saturn şi-a pus inel.

Universul meu spiritual
e orgie cosmică
de petale rătăcite.

Vântul pune în mişcare inima florilor,
Pământul e leagănul culorilor,
Copacul adună memoria colectivă a frunzelor.

Cele cinci simțuri ies neputincioase
din logica lucrurilor simple.

Patria mea este acest gând,
Abisul meu este azil de fluturi.

M-ascund printre gânduri ca soarele prin umbre
Ca-n rouă, stele căzătoare.

Evadând dintr-un cerc prăbuşit
Primăvara devine un mod de viață.

O narcisă albă trage toate sforile Universului
în acest peisaj în care
iubirea e forma de relief preponderentă,

iar furtunile solare nu-i sperie
pe cei ce trăiesc în soare.


Sfidând legea atracției universale
pe fundalul cenuşiu al amintirilor
statornicia pietrei rupe lanțurile,

rochița rândunicii stă agățată în cârligul lunii
plutitoare printre nuferi
luminând din adânc,

Nemărginirea iese din albia gândului,
Umbre se topesc în vârtejul timpului,

Flori albe, buimace, se trezesc pe crengi
ca un moft al naturii,

parfumul lor explorează lumi îndepărtate,

spațiul cosmic amăgeşte puritatea lujerului firav
în care cresc cuvinte eterice

cu scânteieri divine,

bolta grea de gânduri se sprijină pe crengi
ca pe clapele unui bătrân pian,

iar o vioară se crede floare de cireş,
în viața mea de celuloză.