iubito, înfige-ți palmele în sternul meu și trage de coaste,
cu bisturiul iubirii desprinde inima și las-o să ticăie
pe noptieră fă o incizie în plămâni și desfă-i
cu grijă să nu oprești respirația cred că vei găsi acolo
ceea ce se numește suflet

nu știu prea bine cum e la înfățișare știu doar
că se hrănește cu respirația mea și-mi inundă
trupul cu Viață vezi și tu dacă e alb închide
la loc pieptul să nu uiți de inimă pune-o la loc
că a măsurat destul timpul pentru cei ai casei,
dar dacă e negru (și s-ar putea să fie) curăță-l și tu
cum te vei pricepe că diseară e Învierea și nu vreau
să intre murdar în biserică

după ce vei termina toate acestea și vei lipi coastele
de coaste cusându-mi cu lumină sternul rămâi
să mai vorbim de ale noastre căci multă vreme
a trecut de când vorbele nu ni s-au mai încolăcit
unele în jurul altora și zău că nu mai știu
va trece și Învierea ceasta
și noi tot străini de mine vom fi?!