Chiar dacă priviri ne-alunecă pe gând
Secunde prăfuite de tristeți
Iar orele coboară dintr-un ceasornic blând
Și dau un început neînceputei vieți,

Chiar dacă toamna se-mbată în cuvinte
Și-ngenunchează-n iubirile-ncă prunc,
Ceva nedeslușit e-n jurăminte-
Ca o uitare, ca un sunet ce-l arunc.

Chiar de ne desenează adâncul din privire
Lumini, chemări ,tăceri sau amintiri,
Oricât de goi am fi, în gol e împlinire
Și-un timp strivit de vechile iubiri,

Chiar de greșesc și este doar iubire
Și-n iriși umbre ne-nțelese de tăceri,
Te chem cu dorul interzis de amăgire,
Roua tristeții curgând către ieri,

Chiar dacă rana privirii pare vindecată
C-o cicatrice sidefie de cuvânt,
Te-aștept în fiecare toamnă amânată,
Te-aștept în matca fiecărui gând…

Ileana Popescu Bâldea