Ca o târfă se întinde în mine păcatul
râvnind la iubirea ce-o are altul
arătând-o sau nu în zile senine.
A mea, nu mai revine.

Trecător, cu buzele strânse de ciuda pieirii
mă răvășește păcatul... e contrar firii
dând ghes tristeților nemăsurate.
Iubirile veșnice, nu sunt furate.

Cu ochii în lacrimi mă bucur de voi,
în gânduri de noapte mai găsesc anevoi,
iar timpul se duce fără de haltă...
Din nimic, inima nu îmi tresaltă.

Ce departe-i apusul! Nu mi-l doresc.
Rămân copiii să văd cum îmi cresc.
Între timp uita-voi de mine...
Numai ei, mai pot să aline.