(ah, ce durere acest nod supus chinurilor facerii)

va veni o zi în care îmi voi petrece tot restul vieții
ultima treaptă o voi urca fără teamă
cu picioarele strânse
în lanțuri de oxigen
va veni o zi
în care-mi va fi atât de frig încât va trebui să strig.

toate lucrurile care nu se mai termină se vor strânge
într-un singur cerc alb impenetrabil și voi simți
o durere ascuțită aproape congenitală
ca atunci când mergi pe vârfuri și genunchii rămân
în dezechilibru și reci și sticloși
într-un aer fierbinte ca niște rugăciuni

frigul mă va pătrunde și va pune stăpânire pe
înlăuntrul meu și pielea mi se va strânge în jurul
trupului ca o coajă de măr
păianjenul va depune ouă pe inima mea
și gura mea se va-ntoarce la Tine

(precum apa însetând însetații
la judecata de apoi așa voi fi eu)


voi arăta spre tine și-ți voi spune că tu ești precum gratiile
luminii că vii și că pleci și spațiul se va micșora și se va
îngropa în toate aceste lucruri care nu se mai termină
niciodată

și voi privi spre lemne și voi spune mă lepăd de voi nearselor
și voi arăta cu degetul în întunericul cel mai atotcuprinzător
și voi spune
tu ești tăcere de tine mă lepăd
tu ești nimic de tine mă lepăd
tu ești născut din păcat de tine
mă lepăd

și voi ajunge în fața Ta și degetul îmi va fumega
oarbă Te voi vedea și-Þi voi cădea la picioare
nimicul nu va mai naște nimic în pântecul meu
și-atunci
voi urla cu toate lucrurile care nu se mai termină
strânse în jurul meu
Doamne de Tine nu mă lepăd!

(va fi zi și noapte și strigătul meu nemaiauzit va aduna
oasele celor șapte zile și lumile vor arăta ca la începuturi)