lucrăm lumea din topor cizelăm vorbele cu atâta înverșunare
până nu mai iese nimic orbim câte puțin cu fiecare încordare
a mușchilor faciali când e vorba de dăruire vedem cine suntem
ne ridicăm în coate străbatem ce a rămas de străbătut din noi
ca o viță de vie cu lăstarii tăiați structurăm organizăm încercuim
până rămânem limită necalculabilă simțim opac fiecare apăsare
a celuilalt pe umeri dobândind menirea de a obstrucționa vise
visele din proprietatea noastră precum visele ce ocupă spații libere
de orice constrângere acolo am vrea să ne adăpostim nu știm însă
de câtă energie avem nevoie cei care au încercat fuga pe spinările
dragonilor sunt doar copiile noastre nereușite noi vrem mai mult
teribil de complicat și abrupt - o cădere vountară atât de umană
să simți că ești al tău să te poți ține în brațe să te susții fără echivoc
am desenat odată o hartă cu drumurile bătute până la km 46 acolo
mâna mea alburie a așezat o piatră verde apoi a trecut mai departe
fără mine de atunci cresc în altă dimensiune a conspirației o lume
a atingerilor cum răsare soarele în degetul arătător cum se desprind
păsările de linia vieții e o poveste compensatorie până la urmă eu
doar conturez spații sub și deasupra sunt drum șerpuind grădini dar
cum se învelesc îngerii cu palmele tale la asfințitul din încheietura
mâinii nici nu știi cum se învelesc îngerii atunci tremurând ai lăsa
vârfurile degetelor să-mi acopere buzele - sărut în plină cascadă