poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ PaÈ™adine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-02 | |
Din volumul Cuvinte Crude, 3 texte cu Max si Wanda
WANDA nu ți-am spus încă dar aceasta este starea când ți se deschid arterele direct în pământ cum într-o novă infinită eu am mai mulți ochi și mai multe limbi de vorbit cu fiecare în parte și deschizându-i fiecăruia timpul ca pe o cutie toracică scenă a formelor viitoare teatru al abstracțiunilor (mersul fără picioare prin siajul comoției cerebrale lumea lăsată în urmă ca o paralizie a cuvintelor) scaunele se orânduiesc unul după altul sicriele au luciu de diamant oasele-lujer o închid pe Wanda în mine și pe mine în text legându-mi frontiera în jurul gâtului jivină care tace și scrie despre subceresc despre tranziția lucrurilor către spirite (bonul din vamă poartă ștampila trupurilor centrate pe privirea celui exilat) tot ceea ce trebuie să scrii înainte de a pleca este o poveste ce trece din gură în gură un sărut cu multe ființe care fug de adevăr buze care se dilată peste memorie o cuprind o molfăie o mestecă laolaltă cu imaginarul fragii în aceeași înghițitură cu carnea pâinea homunculul cartilagiile și vinul rădăcinile rupte direct din grumazul părinților (lăsați în urmă ca niște catarge uscate) ceea ce este, este pentru că va fi, tot ce este, este pentru că a trecut prin această gură știrbă care nu contenește să mestece și să sporovăiască încă un jet de cuvinte de sensuri de salivă de filoane ce vin peste materia ce se scurge la canal înfundă ieșirile acoperă privirea celui ce vede cu botul jivină împărțită între vânători în timp ce firea mea se ridică peste toate tăișurile nebuna de pământ face comerț cu morțile mele cele care au fost care sunt și care vor fi (ei cheamă ascensorul ca pe o psihanaliză între cultură și istorie o formă moale situată undeva între personalitatea autoritară și egoul psihotic al actorului când hipnotizează mulțimea să urască încarnarea să se autodevoreze să se rupă de context) Wanda mă privește din interior nu mă aprobă o temă eroică se scrie începând de la cuvântul exterminare obiectul devine sonor gâfâind sub o anumită strălucire (a pierde înseamnă a avea rezerve de ipostaze) în locul meu va fi cândva un loc geometric multă incertitudine estetică nu ți-am spus încă dar viața nu e decât unul dintre țăișurile roase nu te spintecă doar te lasă să sângerezi încet solitar sub privirile tuturor în timp ce ei se concentrează pe un ritm voluptuos ascuțind lama ce se va rupe înainte de a se adânci în mintea ta respirație din care cobor și urc nod lejer voalul muzicii când se deșiră eu însămi hotarul unui fel de a înainta singură în propriul sânge din care îi hrănesc mereu pe ceilalți (foamea nu este o nevoie ci o dorință dirijată greșit la fel cum visul când nu te readuce acasă ci te împrăștie exploziv corolar al extrapolării) eu vin pentru nimeni Wanda se scurge în mine din inimaginabila clepsidră ea nuanțează portretul în sepia al celui de dinaintea mea, cel exterminat cel exportat într-o realitate accesorie picătură cu picătură mătase țesută din imagini care dezleagă (sunt omul ce înfrumusețează lanțul rupt) nu ți-am spus încă dar această atingere neverosimilă trup din durerea jivinei este o urmă de sânge întipărită pe tălpile mele ce nu se pot așeza pe pământ Angela FURTUNÃ 14 februarie 2011 ......................................................... Max, vom vorbi despre nebunia ta atât de speriat, încât se bucură că spaima e singurul lucru real cu care poate sta de vorbă fără limbă de gânduri o umbră care încape în trup ca într-un crater după atentat (ființa e mai degrabă așteptarea acelei demonstrații care neagă falsitatea) îi spun: nu - omul e gol, sau nu omul e gol, ci spaima lui e plină de sine plină de hormonii ei smintiți după ce explozia i-a decupat fața cu un laser nevăzut (o masacă în holograma unei anestezii) îl iei de mână, îl împingi și el se lasă condus către ieșire. doar spaima când îl transformă în robot e o bucată de cauciuc pe care o mestecă ziua neîncetat dar noaptea o așează în pahar lângă proteză dintr-o dată vesel sau poate dovleac pârguit și atât de plin când se aude vorbind fără limbă doar el cu spaima limbută - cui i te încredințezi? îl întreb când revine cuvintele nu desenează gânduri doar frecvențe alzheimer scrie despre tot ce este fals și împinge limba să iasă afară din gură înaintea dinților, înăbușind cuvintele: ești frumos - scrie el despre el - ghemuit într-un cocon de umbră refuzând să te exprimi, gol privind de la balcon cum parapetul ce unduiește în jurul frunții nu valurile se izbesc de tine pe dinăuntru această discuție îl încredințează pe Max unei tăceri binevoitoare. niciodată nu va vorbi cu sine despre ceilalți (nu în termenii aceștia se refac conexiunile cu membrele amputate cu dorințele irosite cu cheile armonice nici cu neuronii zdrobiți) atât de speriat, încât se bucură că spaima îl îmbrățișează protectoare (vede cum tot ce este fals strălucește și se înfige în limbă) 26 februarie 2011 ......................................................... Max Von Fractalia sau mersul îndărăt peste cenușa lui Max soare strivit în argilă am fost, mai zice Max Von Fractalia (se spune fon nu von, fetiță nu vetiță, și se poate minți în privința baronului) roată de olar rotunjind cinematicul suflet am fost, zice Max cumva nefiind mai prezent decât mai absent nici mai aproape ori mai departe doar eu îl cred orice ar zice pentru că morții resemantizează corect universul atât de vie și de logică e moartea când se apropie de creștet cu o elipsă ca o elice (Max strivit de situațiile interactive) el vede capetele țigărilor răsfirate cum spițele de evantai într-o gură enormă de vietăciune ce își respiră mintea. - eu sunt fumul, spune Max. Este fumul. - aici sunt oameni care îndură frumusețea de a muri lent, spune Max (soare strivit în argilă ca și cum ai fi o fetiță care intră în cerc cercul se turtește elipsă se face deîndată linie îngroșată de o nouă criză epileptică mânile se întăresc pe lângă trup niște vâsle care duc canoia în larg de unde limba țâșnește printre dinți și rostește singură Max Von Fractalia fără ecou) mersul îndărăt cu gândurile înfipte într-o inimă străină cu pașii săltând peste cerc peste cenușa lui Max 2 martie 2011 ........................................................... http://angelafurtuna2008.over-blog.com/ |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate