Răspund florilor de magnolii
din colțul abrupt al odăii:
-Ai așezat mii de stele pe cerul nopții,
ai îmbrăcat de mii de ori cămașa albastră,
fâșii rămase
sunt vindecate de razele blânde ale apusului,
privește, linia orizontului
este deschisă!

Răspund singurătății:
-Ești singura jertfită în oglindă,
cum ar fi
să-ți smulgi pomii din rădăcină,
să-ți sădești ecoul urmelor de la malul mării,
să strigi:
-Mă iubește lumina!

Înainte să-i răspund inimii,
îi așez sub picioare un preș alb.
-Inimă,
ai intrat de mii de ori pe porțile cerului,
ai înghețat de mii de ori în aburul verii,
nu-ți lăsa visul
să zboare necontrolat,
pune-i cununa de frunze
în timpul meu!

Mă-nverzesc lângă tine.

Îți împletesc fundițe din lumina nopții,
să luminezi,
acum,
aici,
fă-mă
stăpâna
cerului!