Risipește-mă ca ploaia în nori
risipește-mă ca mierea în flori
risipește-mă ca lacrima-n plâns
risipește-mă ca glasul în râs

și adună-mă apoi
picătură cu picătură,
toată, în tine,
ca o adâncă și neîntinată iubire
ce a fost și va fi să fie...

Adună-mă
și apoi risipește-mă iar
ca frunzele coapte de toamnă
ce cad
la picioarele iernii,

adună-mă în strigătul crud al primăverii
și topește-mă apoi în spicul cald de soare
ca o cunună în jurul
sufletului ars ce doare...

Și atunci,
stiută și nestiută,
fi-vom o ființă mântuită.