În fiecare iarnă sosește Anul Nou,
Cel Vechi se disipează,rămîne un ecou,
Bătrînul Timp i-așează rostul în păstrare,
Arhivele-i ascund nuanțele-n sertare.

A încheiat bilanțul total nemulțumit,
I-ar place să rămînă,dar este ponegrit,
Coboară de pe scenă cu lacrimi și regret,
Spre cimitirul vieții alunecă încet.

Dezamăgit sfîrșește ca orice muritor,
În urmă-s analize,povețe sau umor,
Pe Anul Nou ce-apare,devine mînios,
Căci ar putea prin fapte,să fie cu folos.

Doar în culise chipul o clipă i-a zărit,
Spre sensuri diferite,distanța s-a mărit.
Bătrînul Timp privind spre Nou cu îndoială,
Aura-i zărește, ascunsă-n poleială.

Omul cu speranță-i întîmpină sosirea,
Belșugul,sănătatea luminînd gîndirea,
Viitorul reușind mersul să-i măsoare,
Doar cînd Bătrînul Timp îl dă evaluare.