iubita
unde ți-s firele de păr acum
când perna ta e moartă și eu
scrum mă-nchin la fiecare zbor de noapte
prin pat de șoapte și picioarele
mi-s bolduri strâns înfipte /două noduri
înfundate-n ploi și visele furate stau...

atârnate între noi
pe-o ață putredă de rufe
fără să sufle-un plod de vânt
un aer cald
de prin pământ să se adune fără samă
gheea și să mai nască doar un zeu
cu brațul moale ce să strângă
iubitele ce n-au un nume de iubit urât
ca mine
închistat pe-o scândură de lume
epavă de corăbier stins într-o culme de
coral (bețivul mării pădurar) cu stele alge
peste coate și prin păr miros
a depărtare și a plâns de dor hidos al meu
al tău al cerului întors pe dos urât de
suflete pribege fără formă
fără fond
ca patul meu ce n-are somn și stă în fund
seară de seară într-un colț
iar eu
eu număr firele de păr iubita
din fiecare urmă din covor și le alint
le-mbrățișez doar pentru tine
muza mea