dimineața
e atâta somn strâns sub mine încât
aș putea dormi până dincolo de moarte

mă gâdilă între degete apusul nopții
alarma stridentă ca un răget al furtunii
mă adună bucată cu bucată
din vise

și

îmi ridic cu bucuria vinovatului capul
cuprins de ștreang
spre mulțimea răzvrătită ucigașă de eu
și simt în mine
un proscris al răsăritului păgân de suflete
obosite

dezleg căpăstrul lui moș Ene
și-mi zbor pleoapele
până peste frunte lovind sprâncenele

de pe noptieră
mi se agață de pijama toate gândurile bune
și nebune
ce au să îmi plimbe pașii azi
peste voi

mâinile îmi tremură
ca ale unui bețiv bolnav de alzheimer
ce-și picură cu regret ochii peste
sticlele sparte

și uite așa fără vreun duh sau vreo dorință

sprijin fantoma din mine în oglindă
și tot ce văd e un amurg
închis între patru pereți
ca o noapte