ÃŽn visul meu de noapte purtai poveri
Și sângerai -icnind- pe drumul greu,
Iar chipu-ți încruntat de-ascunse dureri
Chema-n priviri înguste, un semn de Dumnezeu.

În visul meu de noapte cădeau pe tine flori,
Dar cei aflați pe margini nu îți dădeau binețe
Chiar dacă tu,-cândva- i-ai scos din închisori
Cu numele-ți garant, și sufletul blândețe.

Căci nu te-au vrut condei, -fiind superlativ-
Minusculi zâmbitori ce-aveau ascunse pietre
A te lovi din spate, la modul decisiv,
ÃŽn plin-ascensiune pe glorioase trepte.

Trăind contextul marilor trădări
Din care ai ieșit cărunt dar vertical,
Þi-ai pus sufletul în vechi călimări,
Și-ai pornit o luptă de ordin cerebral.

Târâtoarele, nu ți-au lăsat nici liniște să mori,
Ignorând prospețimea închiderii de mormânt
Inventându-ți averi, dar și copii din flori
Și cleveteala, ce bine s-a vândut!

Iubit maestre, ai înghețat arzând
Biciuit de chiciură... Þi-e crucea într-o rână
Iar eu, discipolul ce l-ai crescut,
Prin flacăra de lumânare-ți spun smerit:
Cărunt Profet și cărturar,... noapte bună!