Nu știți ce-i mirosul de-afumătură?
E-acela de la care nu poți să te abții
Fără să salivezi de-o poftă nestăpânită
Înainte de-a ajunge să pui mâna pe-așa ceva.

După ani și ani, am reușit astăzi să afum,
Așa cum învățasem de la scumpul meu tătuc:
Slănină, mușchiuleți, adidași, tobă și cârnați…
Că prea-mi era poftă și nu mai suportam.

Trag aer mult în piept - cu miros greu de fum…
Și culmea-i că parc-aș fi deja sătul…
Fără să fi gustat ’nainte măcar o bucățică
Din toate cele bunătăți spânzurate cu ațe.

De-abia aștept să intru-n casă! Carnea macră…
Cea dintâi o voi gusta. Apoi diseară…! Ah!
O tochitură ca la carte și-o… varză murată -
Ca pe vremuri… cu familionul... bine mai era!

Și-acum e bine…! Dar sunt fără ei; și-n amintirea lor
Fac toate câte de la ei le-am învățat. O mulțumire
Fără capăt trebuie să le ridic spre cer, pentru ca ei,
Din locul fericirii veșnice, de-acolo unde sunt acum,

Glasul să mi-l poată auzi;
Și tot repet de mii de ori:
Părinților, vă mulțumesc!