Eu întind pe stradă mâinile pentru tine
și, oricât aș vrea, nu te ating de nici un fel.
Merg prin oraș cu mâinile întinse și lumea
se uită la mine ca la câinii turbați.

Ah, când mă întorc la stânga, între mâinile întinse
prind muzeul de istorie al municipiului bucurești
și tu ai fost acolo, dar ai plecat.
Și mâinile scanează, scanează clădire după clădire.

În parc vine iarna, ah pe victoriei te izbesc claxoane în față,
la mac, în toaletă am fâșâit hârtia și am scăpat-o,
iar ea s-a desfășurat albă la picioarele mele.
Am tresărit ca și când celălalt capăt ar duce la scara ta.

Deschid fereastră și scot mâinile afară pentru tine.
Prietenii mei nu înțeleg nimic și tu
nu înțelegi nici tu nimic, când se întind mâinile proastele,
și afară e întuneric, și ele sunt de-o albeață vulgară.

Le întind larg și-ntre ele: lumini roșii, lumini galbene,
lumini albe. Se mișcă satelitul încet peste cerul negru.
Lumini roșii, lumini albe. Sexul meu arde tot întunericul,
satelitul te poartă undeva departe.