Acum e mai pustiu ca-ntodeauna,

Rămânem iarăși fără de valori

Și știu că fără dânsul nu-i totuna

Tristețea sa, la rând, îmi dă fiori.



Și uite n-are cine să-l ajute,

Săracul muribund, doar el știa,

Iar eu, adolescenți și alte sute,

Vorbeam și-n gând cu poezia sa.



Prin gări descreierate, accidente

Bogații mor și alți săraci se nasc,

Iar ultimul poet, s-a dus, în lente

Injurii și blesteme și sarcasm.



Și îl iubim cu milă și cu groază,

Deși doar unii știu a-l mai iubi,

Că Dumnezeu și-a luat poet de pază

Ce n-o să ne mai scrie poezii.