N-am nimic, prietenul meu,
tu treci prin mine ca o cărare pe frunte:
altshift, sunt nevoiașă de aceasta,
căci n-am nimic iar TU ai atat de mult.
Scriu din ce știu,
se fac albe panglici la pălărie și căldura
se tocește de marginea ei,
prea-ntunecat, dintele pășind prin păr.
N-am nimic, prietenul meu, nimic,
tu treci prin mine ca o lance într-un
cărbune și iubirea o iei de unde a ars
mai mult.
Cum am ars ?
Cândva răspunsul.
Vor fi zile făcute-n șiruri de vorbe,
pălării scăpate-n păr, prietenul meu.
Cum am ars, de-i să lași neștiut,
lasă, eu ș-așa n-am să spun, scriu din ce
pare că știu, ni se fac panglici grele
și manșete cu mărgea în chip de bumb.