tinerețea și-a lăsat pletele gaj
la nunta noastră
undeva ca un picnic la țară
fără invitații speciale
fotograful a surprins câteva șuvițe
zălog între zâmbet și degete

pielea cu fard a fotografiei
ca un ghid de călătorie
al unui timp în rochie de mireasă
păstrează în album
poze cu plete în sepia

pe o scenă rezemată
între arcuș și vioară
se înlănțuie trăirile cu plete
de peste ani
pitite-n retină de sticlă

întorc fotografia spre geamul deschis
parcă ochii ei sunt mai albaștri
și alerg în grădina ce-o iubește
să-mi cer iertare
că am mai mult greșit

închid fereastra
redeschid albumul în pragul casei
lipsesc cam mulți acum
din poza nunții de la țară
nici ghidul nu mai este
legenda urmează…