Jos, pitit într-un tufiș,
Un arici îngândurat,
Se uită trist, cam pieziș,
Spre un plop înalt.
Sus,în vârf la plop, o cioară,
Croncăne sfătoasă
Cu o alta care zboară,
Spre bolta albastră.
Ariciu-i invidios
Pe-a lor libertate
Și bombăne ca un moș:
-Bine o duc frate!
Iată, spune bosumflat,
Smolite, urâte...
Nu le pasă de iernat
Căci anii li-s sute!
Pe când eu, bulgăr de ace,
Printre frunzișoare,
Vremea rea n-o să-mi dea pace;
Ce voi face oare?...
Negricioasele au pene
Și se plâng: Cra! Cra!
Ce n-aș da să fiu ca ele
Ce trai aș avea!...
Poc! se-aude deodată
Ca un dop de plută.
Cioara cade răsturnată
C-o rană urâtă.
Vine rostogol la vale,
Cu frunze lipite,
Peste rana lucitoare,
De sânge stropite.
Ariciul e îngrozit!
Liniștea coboară...
Și privește năucit,
Spre morbida cioară.
Dup-o clipă de uimire,
Puțin relaxat,
Îi dă corbu-o lămurire:
-Vezi, te-ai lamentat
Că are ani, viitor...
Însă dragă, ai uitat
Chiar de vânător!

Să vorbim despre morală:
Dorești "înălțimi" de cioară
Ori ani mulți și trai ușor?
Poți cădea oricând din zbor
Dacă ești cumva "vizat"...
"Jos", ești mult mai protejat!

19.09.2010 Aurora Luchian Vaslui