cu pieptul dezgolit
în lumină
trec rătăcit printre vorbe
netrebuincioase vise
smulse din somn
precum șerpi despletind
șuier de vânt


cercul
mă strânge înfrânt
precum coaja
în miez de copac
nesfârșită doar ploaia
doi câte doi perechi
urcăm pe corabie


mireasmă
de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădește flămând
precum iarba
asfaltul pe punte


în zare
îngeri țapinari
cară cu plutele
lemn de stejar

pământ a rămas
doar în cer
pe un vârf de munte
un platou
cu pădure de cruci

un ecou înfundat
odihnește-n urechi
loviturile
de secure

singuri peștii
tăcuții pești
uitați în adânc
tresar