Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care “Neamțul se numea
Și-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemți, germani sau teutonici.
E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeți că sunt eu
Ca să știu atâtea fleacuri!
Cui va ști, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărți de școală?
Aș! Rămâi cu mâna goală.
Deci, în ceasul dimineții,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieții,
Toți străjerii și-așteptau,
Povestind și-ntinși pe iarbă,
Chisălița să le fiarbă.
Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniță Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unu-i strigă: - “Ești nebun!î
Altul: - “Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă.î
Dar se-ntorc spre zid plăieșii;
Văd pe șes un nor de oști.
- “Măi Istrate, tu-i cunoști:
Turcii sunt?î - “Ba, parcă leșii,
Vin încoace.î - “Păi, sunt proști?
Bat și ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul.î
Leși erau. Sobiesky-vodă
Rătăci p-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meșteri în bătăi
Să-și ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.
Și plecau fără merinde
Căci așa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Își avu-n desagi slănina.
Și-i pierdu, să-i bată vina!
Deci, cu oști, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Și simți, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Știu și eu ce-i dete-n gând,
Că-și opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.
-îE vrun praznic în cetate.
Ștefan vodă... El mi-ar da!î
- “Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac și jumătate,
Nu prea dă, că-i el așa.î
- “Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?
Domn ca mine cât trăiește
Nu-i deprins să-nghită-n sec.î
Iar un general zevzec,
Răspunzând pe latinește
Zise: - “Dobre ciolovecî! -
Și-ntinzând sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.
Și bum-bum apoi cu tunul,
- “Fire-ar ei de râs, poleci!
Mai pe vine să te pleci,
Cârlănaș! Și dă ceaunul
Mai departe, tu, Berheci,
Că ni-l sparg cu-mpușcătura -
Măi Spancioc, mai ține-ți gura.î
Dar plăieșii din cetate
Răspundeau vârtos și ei:
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Și cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porții,
Se zbătea ca-n ceasul morții.
Și-au bătut o săptămână
Leșii-n zid; dar zidul, prost,
Sta pe loc, pe cum a fost.
Însuși riga, într-o mână
C-un pistol, din adăpost,
Da pe Ștefan la toți dracii
Și-mpușca la rând - copacii.
Deci, văzând că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Și nici pomeneală nu-i
De-a-l pofti la ei la masă,
Și flămând - vai, ce mai spui -
O luă mai pe departe,
Pe genunchi scriind o carte.
“Hai și descuieți odată!
Și tovarăși să vă fim.
Mândru cântec ce mai știm,
Marș francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că pierim?
Poate-o ploaie să ne-apuce...
Nu știm drumul, că ne-am duce.î
După ce-au citit pitacul,
Onofrei ieși pe zid:
- “Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să mințiți, că - vă ucid!
Iar de marșuri mi-e cam scârbă,
Trageți-mi mai bine-o sârbă!î
Iată poarta se descuie.
Leșii,-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi -
Ce văd ei? Din cetățuie
Doi cu doi, vro zece șchiopi,
Onofrei ridică tonul:
- “Un doi, un! Și stați, plutonul!î
Cu sprâncenele-ncruntate
Strigă rex: - “Sto pojo boi?
Cine dracul sunteți voi?î
- “Noi? Plăieșii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi.î
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.
- “Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii?î - “Ce gândești!
Noi să știm? Prin Tirchilești.î
- “Domnul unde-i?î - “E-n Suceava.î
- “Dar poporul?î - “La Plăiești.î
- “Drace, asta-i de poveste!
N-ați ascuns prin turn neveste?î
- “Noi? Daí ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creștini curați:
Aștia nu sunt însurați,
Eu de zece ani n-am babă,
Voi după femei umblați?
Zbârlea are-n Huși, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!î
- “Dar comori ascunse-n oală
Și-ngropate!î - “Oale, spui?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i știrbă, și-alta goală;
Nici o pricopseală nu-i!
De le vrei plocon ori pradă -
Ia fugi, Zbârleo, și le adă!î
Rex atunci: - “Vă tai grămadă!î
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte și-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog și-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentru-un pol și două ruble!
Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: - “Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână.î
Și-aprinzând chibritu-n pripă,
Mulțumit privea la fum.
- “Onofrei, să-mi spui acumî,
Și-apăsa cu unghia-n pipă,
“Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
Nu știai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă?
Dar glumesc așa! mă iartă,
Ești erou, s-a hotărât,
Deși porți pe după gât
Traistă... hai, și nu-i deșeartă?
O văzui numaidecât -
Ai într-însa plumbi, de toate.
Brânză, caș și pâine poate?î
- “Brânză nu, dar am pogace
Ș-usturoi, măria-ta.î
- “Usturoi! Și-l poți mânca?
Dar la urmă, cui i place...
Mon Dieu! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd, cum e pogacea?î
Și apucând cu mâini grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe rex, cu toții rup, -
- “Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup!î
Și-l pupa viteazul rigă
Și-ndopa la mămăligă.
Ce-a mai fost puțin ne pasă.
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieșii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar acesta-n cărți i-a pus.
Și din Dorna până-n Tulcea,
Toți citesc ce-a scris Neculcea.