nu
astăzi nu voi ieși la iarbă verde
oricum mirosul micilor ajunge până aici
voi țopăi într-un picior
să mi se desfunde urechile
să scap de huruitul vagonetelor
din capul rambleiat cu steril
am obosit numărându-mi bătăturile
trofee dobândite în lupta cu pichamărul
tic-tacurile inimii lovituri de ciocan
încearcă să sfărâme osul pieptului
concasor nemilos silicoza
mi-a măcinat plămânii
speranțele mele au rămas sechestrate
la orizontul 13
acolo unde mă simt un atlas
purtând pe umeri toată durerea pământului
acolo unde moartea ignoră codul culorilor
neavând respect nici măcar pentru casca argintie a salvatorilor
când alege vede negru în fața ochilor
ce altceva ar putea să vadă
când doar ochii și dinții ne rămân albi la ieșirea din șut
negrul cărbunelui mi-a umplut porii
mă urmărește și afară
unde albastrul cerului e negru
verdele ierbii tot negru
orbecăi și la lumina zilei
caut ieșirea din puțul orb
mă împiedic la tot pasul de vâlva băii
care mă bate pe umăr și-mi amintește
că mi-a fost ursit să rămân veșnic miner
nu
astăzi nu voi sărbători ziua minerului
voi exersa numărătoarea până la cinci
căutând fiecare leu în buzunarele salopetei
prețul unei beri pe care o voi bea singur
privind urarea de noroc bun la intrarea în mină
unde cele două ciocane
fiștăul și barosul
într-o împietrită îmbrățișare
privesc zbuciumul unui om al adâncului
care-și caută locul între oameni