poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-26 | |
Scrisori De Dragoste
Elena(O incursiune pe tărâm necunoscut) Zilele treceau în același ritm,dar lăsând loc pentru ceva nou în fiecare zi.Mă bucura prezența ei și vroiam să o am aproape tot timpul,așa că propusesem să ne mutăm împreună.Trecuseră deja 8 luni de când eram oficial iubiți,așa că gestul nostru nu era unul pripit sau vulgar,mai ales că ne cunoșteam de când ea avea 13 ani. După mutare parcă totul devenea mai frumos,faptul că mă trezeam lângă aceeași persoană nu era anost cum bănuiam,dimpotrivă,totul înflorea parcă ar fi fost o zi de mai cu nenumărate flori animate de albine,al căror zumzet frenetic atinge interiorul sufletului încălzit de razele calde ale Soarelui care își arăta astfel supremația pe cer. -Unde mergem în vacanță?Mă surprinsese întrebarea nu din cauza faptului în sine,ci pentru că nu vorbisem nimic înainte,concentrat să analizez fumul de țigară,în timp ce televizorul mergea fără să fie urmărit de cineva. -Mă urmărești?și își scutură mâinile de apă în chiuveta în care tocmai spălase vasele,apoi se șterse pe mâini cu un prosop pe care îl lăsase la voia întâmplării. -Mergem la mare.Vroiam astfel să îi arăt dezinteresul meu pentru locul în care o să ne petrecem vacanța de iarnă.Mergem la bunica...vrei? -Nu știu...ar fi frumos,dar nu vreau să deranjăm. -Ce deranj?fii serioasă;așa o să o văd și eu,că tot timpul se plânge că nu o vizitez și că o să moară înainte să își vadă nepotul ei preferat. -Ești singurul,de asta ești preferat. -Nu are nicio relevanță asta;Deci ce zici?Mergem?E o zonă frumoasă,numai bună pentru o relaxare de iarnă.În plus ne vom simți mai în largul nostru,fiind într-un fel sau altul acasă. -Da..dar să anunți din timp,așa e frumos. -Nu mai contează asta...Și nici locația;oriunde aș fi,dacă sunt cu tine,mă simt cel mai bine; -Poetule!Așa mă vrăjești tu pe mine...și mai ciudat e că,deși știu că zici doar așa,mie tot îmi place. -Ei,știi foarte bine că nu te mint;și chiar nu o mințeam.Simțeam că nimic nu mai are nicio valoare când sunt cu ea,iar când ne jucam sau când ne iubeam nu mai gândeam deloc,acaparat doar de mișcările ei,de expresia și gesturile pe care le făcea,și fiecare era plin de grazie,parcă bine calculat de un regizor,și pus în aplicare de o foarte mare actriță. Plecasem în Borșa,unde locuia bunica mea și unde urma să ne petrecem vacanța,scurtă de altfel,dar acest loc mai avea o viitoare semnificație:hotărâsem să o cer de nevastă,deși lucrul acesta mă speria oarecum,nu din cauza a ce va urma după,doar pentru simplul fapt că nu știam cum să o fac.Nu sunt emotiv deloc,sunt chiar degajat în orice;îmi amintesc când dădusem examenul pentru școala de șoferi,însoțit de tatăl meu,care era mai emoționat ca mine și mă încuraja,deși eu nu aveam emoții deloc,iar încurajările erau mai mult pentru el,mai ales că după câteva minute de la începerea examenului,eu ieșisem afară și lucrul ăsta îl speriase oarecum,nevrând să mă creadă că am terminat până când nu a văzut dosarul.În schimb de data asta aveam emoții de pe acum,ca un copil căruia i se vorbește de prima zi de școală,care avea să fie abia peste câteva zile. Momentul nu știam cum să îl aleg și nici cum o să îi spun,așa că purtam inelul tot timpul cu mine,cotrobăindu-mă foarte des,de frică să nu-l pierd. Zilele treceau,iar eu nu reușeam să îmi fac curaj,așa că mă hotărâsem să las pentru ultima zi.Aranjasem camera într-un decor foarte romantic,cu lumânări și bețișoare,urmând sfatul bunicii,care era o mare amatoare a chestiilor de gen și care mi le și dăduse.De altfel bunica era un fel de complice,căci o ținuse de vorbă până eu reușisem să aranjez tot,fiind și oarecum neîndemânatic și nehotărât în poziția finală a fiecărui obiect,găsind parcă de fiecare dată o nouă organizare mai interesantă,dar revenind după la cea inițială. Venise Elena.Cum intră,chipul i se luminează și uimirea avea să îi fie exteriorizată prin exclamații. -Ce frumos!!!Nu îmi vine să cred;ai făcut tu asta pentru mine...superb!și apoi mă ia în brațe și mă sărută ca semn de mulțumire,continuând exclamațiile. -E ultima zi,și vroiam să fie ceva mai special. -Îți mulțumesc din suflet! -În plus,mai e ceva...Stăteam și mă gândeam azi...Te iubesc,știi? -Da,știu,deși o zici cam rar. -Și tu mă iubești,nu? -Da,evident... -Atunci...mă gândeam că poate,dacă ești și tu de acord,bineînțeles,să ne logodim. Cele câteva secunde de tăcere erau chinuitoare parcă.Nu vedeam un refuz până acum,dar acum îmi apărea în față și posibilitatea asta. -Acum m-ai uimit de tot..M-ai lăsat fără cuvinte... -Hai zi,că nu mai pot...vrei? -Da vreau...cum să nu vreau?! -Sigur? -Paul!!! -Am emoții,nu am mai făcut asta înainte,vreau să fiu sigur,în plus nici nu știu ce să zic... -Te iubesc! -Ai dreptate,asta trebuia să zic... -Deci e oficial? -Oficial! Bătusem palma pentru a pune punct târgului proaspăt încheiat,apoi profitasem din plin de decorul romantic care reprezenta acum un nou început,un început în care eu nu mai existam,și nici ea;eram noi...doar noi. O bancă,într-un parc... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate