duminici înotând spre casă
prea plin e birtul de bețivi
prea stinsă-i candela pe masă
plâng din icoane sfinți captivi

și plouă, plouă în răscruce
n-avem genunchi de-îngenunchiat
nici dreaptă să schițăm o cruce
Hristosul nostru n-a-nviat

l-am izgonit din noi căci timpul
nu ne ajunge s-adunăm
comori lumești precum nisipul
de unde timp să ne-nchinăm?

duminica, o zi cănd coase
visează-al ierbii blând sărut...
ne-a ruginit credința-n oase
ne ceartă-n somn părinți de lut

de ce ne mai mirăm zadarnic
că bat puhoiele la porți
și nu-nțelegem că amarnic
ne blestemă străbunii morți

zidiți genunchi adănc în luturi
înspre peretele cu Crist
de lacrimi înecate ciuturi
așterne-ți-le-n acatist.