Dorm goticele umbre pe recele bazalt
Lucios ca solzii, vânăt ca plumburile grele,
Când peste burgul sumbru se tolănește-nalt
Zig-zagul de-mpietrite triunghiuri isoscele.

Pe uliți fără bronhii de fragede livezi
Tac tâmplă lângă tâmplă medivale case.
Clipind din policrome ferestre în amiezi
Și ațipind în lenea amurgurilor joase.

Lagune-adânci își mișcă tentaculul fluid
Lent ruginind zăvoare și înverzind pereții
Și poduri gri de piatră arcadele-și închid
Sub pâcla viloletă a nordicei Veneții.

Nici o lumină albă nu pâlpâie-n granit
Decât în geometria cu galaxii de stele
Din albele dantele țesute ca un mit,
Din veșnicul miracol al albelor dantele.

Și străzile de piatră se smulg din noaptea lor
Oprindu-se cumplite la fiece fereastră
S-asculte cum se naște lumina din fior
Și frumusețea albă din liniștea măiastră.

Și când răsar din umbră înzăpeziți atoli,
Străvechiul burg tresare la magicul andante
Al degetelor albe ca niște dulci bemoli
Pe portativul zilei și-al vieții trepidante.

Trec meșterii în piatră pe străzile-n amurg
Să urce geometria luminii pe frontoane
Și străzile de piatră din împietritul burg
Gonesc mai îmblânzite și parcă mai umane.

Bruges, Belgia, 1964