psihomozaic din fericiri mărunte confortabile liniști
se află în mine cumulate din prietenii oneste,
cu ființele naturii ce mi-au fost dulce dojană,
de-am crescut cu legi de ramuri sacre - mândria sangvină
n-am strivit corole n-am pângărit vreo cale către stele.

prin lumi tot vin spre astăzi ca o veste,
ca un adevăr parțial frumos parțial dureros,
omul animal suprem curios și zburdalnic netemător năvalnic
m-a învățat că teama e sport din pentatlonul mistic
să fug prin flăcări de credință de idiomul ce aduce furtuna .

trăiesc filmul final rol neștiut din fundalul cu doruri,
pe un ecran doar dumnezeu vizionează, poate cască plictisit
de stângacii, de neputința de-a lua trofeul nemuririi
soiul meu solidar cu martiri vegetali- generoși verticali
cu rădăcini adânci milenare cu ramuri peste ceruri nou născute...

vietăți vâră gheare în inima mea după proaspete fructe
zemoase trufandale care cresc din logos printre maimuțe
iubirea din aer nemaimuțărită ajunge la lume ploaie de lumină,
bucuria bătută în cuie icoană, mirări au ajuns felinare ,
un dram de miracol amintind de singurul Om răstignit la troițe.

totuși atâtea alaiuri de ființe se privesc ca oameni în oglinzile exterioare,
totusi iubirea care curge dinamic asupra de cascade cu candoare,
totusi planul suprem neprihănit ca idila dumnezeului prezent în soare ,
totusi pacea care ajunge la timp ca zâmbetul nemuritor de floare,
certitudini că azi lumea e mai divină ca ieri- esențe ozonate prin versificare.