în toate lucrurile am căutat perfecțiunea
și n-am înțeles niciodată de ce nu poate exista
precum cochiliile moluștelor aduse pe maluri pustii
memoria lui van gogh mă urmează sângerând
pe câmpul transcendent al ființei nevăzute
tu-mi spuneai mereu că vrei să m-auzi să mă pipăi
și să –ți răspund cu sperma vechilor greci în palatele lui circe
ca-ntr-un cerc din care nu mai există scăpare
pământul era brăzdat de jucăriile naive ale păpușarilor
din vremea lui Shakespeare
trădat de misterioasa doamnă în negru
și acum zilele mă trădează vinovate
epoca mea ucide mai întâi oameni nevinovați
nopțile mint anii mor sau nici nu au fost pe axa universală
cei mai buni prieteni își pregătesc pumnalele cu care mă vor lovi
în chip genial
eu l-am ucis pe brutus pentru a salva imperiul roman
și toate imperiile lumii ca pe niște greșeli sublime
ale inocenței de a fi după potop
am fost mușcat de câinii din hades și nu am plâns

nu mai simt durerea
crima trădării singurului prieten în care-am crezut
pe cea mai frumoasă insulă a fericirii
ce se-ndepărtează mereu
ca o scoică despicată cu sabia de aur
pe pânza de aur a geloziei din tablourile lui van gogh
perfecțiunea din care curge sânge
iată vinovăția îngenunchiată
fără chip de iertare


(6 iunie 2010)