stau în genunchi.
privesc cu o precizie microscopică
butoanele circulare —
cele 99 de etaje ale trupului.

pe acoperiș se ajunge doar pe scări;
la subsol,
când becul roșu pulsează.

cifrele sunt arabe,
luminile, celești.

femeia incoloră,
abia desprinsă din linia palmei,
numără sacadat:
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10,
11, 12
13
cavaleri,
templu,
cioburi și niciun sunet

apăs cercurile.
când ating zidul,
din ochi un crocodil
varsă lacrimi de sticlă.

așază o coroană de flori
pe mormântul zilei de marți.

la ultimul etaj,
un strigăt
își trimite ecoul înapoi —

frânghia mea de aer
ca să pot urca scările