Dantelată îți prelingi făptura,
Cercuri, văluri și priviri adiacente,
Ritm spumos între jupoane indecente,
Frânge pieptul, rotujindu-ți gura.

Sub balcoane vechi rugina șterge anii,
Mor atâtea primăveri pe sânii tăi,
Sau în ierni topite, lunecând pe sănii zurgălăi,
Suni cadențe moarte peste flăcări stranii!

Luna-ți pune diadema reci în păr,
Un pian împrăștie dureri mărunte
Mâinile aleargă albe - și se aștern brumate -
Peste clape, peste frunte,
Cine plânge acum, Chopin sau Weber?...

Te-ai întors din drum când l-ai văzut aseară,
Luneci iar din vis în ireal...
Peste orele-ți bolnave, sufletul se scurge gol, banal
Lâncezind dureri adânci în ochii mari de domnișoară.

Frigul toamnei mătură alei pustii,
Parcul solitar începe încet să moară,
Vântul suflă'n lumânări de ceară
Peste goana frunzelor, uscate melodii...

Rece poleind cu-argint copacii; noaptea,
Te răsfrânge clar în unda apei grea,
Boala verde a apelor inundă sufletu-ți de catifea,
Și te-adoarme încet, în umed paradis, albastru, moartea...