Întoarce înc-o dată spre mine fața ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.

Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe viețe sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nime nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!


1876