Te-ai destrămat cu-amurgul violet
din așteptarea mea înrourată,
căci revenirea-ți e fără bilet
și al tău nume s-a prelins din șoaptă.

Mai desenezi o pată-n miez de zi
cu-o umbră străvezie ce mă-ncearcă,
speranță nouă spre-a călăuzi
din amintiri întoarcere să-ți toarcă.

Dar dorul meu de timp înțelenit
a selectat tăcerea din chemare
cînd te găsise-n visul ostenit
din file despre ultima-ți plecare.

Obrazul ud mai ieri e azi uscat
de nesărut și poartă nedeschisă,
de orizontu-n două despicat
și primăvara fragedă ucisă.

***

Te las plecat cu-amurgul violet,
rămîn în dimineața-nrourată
să-ncerc cu zorii ultimul balet
pe-o scenă din destin străin furată.