Ești în visul plantelor de bumbac.
Faci dintr-o sapă o aripă, și primele buruieni
cad cu un oftat. Faci un alt pas,
altă parte tăiată, și oftatul vine iarăși,
până ce tu însuți respiri în felul acesta
cu fiecare pas, un oftat te urmează în oraș.
Asta are loc câteva ore mai târziu – soarele e o bășică roșie
ce răsare din palma ta. Spatele tău e puternic,
tânăr, încă nu e scaunul rupt
într-o școală abandonată uscaților păianjeni.
Praful ți se-adună pe frunte, murdăria
zâmbește de sub fiecare unghie.
Cioplești, pășești, și la sfârșitul primului rând,
poți cumpăra un pește splendid pentru nevastă
și trei fii. Un alt rând, un alt pește,
până când ai destul și treci pe lapte,
pâine, carne. Zece ore și dulapurile scârțâie.
Te poți odihni în curte sub un copac.
cu mâinile încrucișate în poală,
nu chiar ca un pește prins pe dig sau pe fundul
unei bărci. Bei ceai înghețat. Minutele saltă
ca muștele.








( trad. Liviu Ofileanu )