Niciodată nu e prea târziu
ca să-ți spun acel cuvânt,
dinlăuntru și afară,
icoană a sufletului trist,
acum și-n fiecare seară,
și-n fiecare zi de vară,
și-n fiece anotimp ce vine
și se apleacă peste tine,
lăsându-ți o urmă pe frunte
cu zile tot mai cărunte...
Niciodată nu las să treacă
clipa când pot rosti un dacă...
și de-aș fi știut dinainte
că, la temelia a ceea ce sunt,
ai fost și vocea conștiinței,
protejarea ființei,
și îndreptar de bine,
și totul numai pentru mine,
azi, smerit, îți cer iertare
pentru lunga amânare
și te rechem la încă-o viață,
să fim iarăși față-n față;
doar o clipă zăbovesc,
să-ți spun cât te iubesc...