Roz trandafir, frumsețea ta
nu m-a cruțat. Din drum m-abat
și mă răsfir, cînd zmeu - cînd stea -
prin ziua și prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalți
suprafiresc la albe curți
din scaunul împărătesc,
pe lespede în fața ta
și gîndul ar îngenunchea.

Sau poate că tu nici nu ești?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aș ști, aș căuta,
o, dac-aș ști că ființă n-ai,
aș căuta să-mi înflorești
aievea-ntruchipîndu-te,
să nu-mi adii ca din povești
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure și amăgit -
eu mi-aș stîrni grădinile,
trimite-mi-aș albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfințit.