pleoapele trezite hoinăresc
pe malul spumos al suspinului
retina umedă pare prundiș
sfârșitul nu se-ntâmplă așa devreme
decât pe colinele de frunți înclinate
când vântul lucid rece și orb
prinde-ntre scoabe subțiri bezna spartă

uită-mă
dacă ți-s drag
așa
mai mereu logodit cu-amăgirile
dormind fericit în grădina de spini
cu evaporate sărutări pe buze
alții în loc vor veni
când pomii își văd de uscata lor moarte
chiar și în martie, chiar și acum
când mugurii palizi scheună stins
și bucuria are formă de foarfece
iar unii din noi cei mai mulți ne-ntâlnim
în spațiul primitor dintre tăișuri
unde trestia inimii
de-abia tresărind
își picură zâmbetul
îndelung resemnată