caii au ieșit din paturi și scot din asfalt
zgomote mormântale de primăvară
pe marginea șoselei copacii rânjesc
cu mugurii atârnați de lună ca de inima
unui mărțișor și corbii torc în dimineața aceasta
timpul unui chip desenat pe alee
ruxandra aleargă cu un buchet de ghiocei
în jurul gurii ca un bulgăre de zăpadă
ce se rostogolește prin oraș
și caută un canal în care să doarmă
îmi pare că lumina unui aluat de pâine
care se umflă sub un bec de 60 Watt
se face corp de înger și devine rece
caii de sub pături o duc pe ruxandra
în câmpia cu oameni ascunși
în florile de lemn ale pământului
și o priponesc acolo un an întreg
de pe marginea șoselei ce desparte
dormitorul de bucătărie mănânc
feliile de pâine în care au crescut măslini
și ascult mugurii cum devin femei
nu e ușor să privești primăvara în primele ei zile
e ca și cum ceva din tine curge până sub tălpi
și lasă loc altui cineva să danseze pe mărțișoarele
înfipte în sînii cu prunci e ca și cum ai privi
în oglindă luna care trage sforile morții
e ca și cum un corp de înger devine rece
și altul se încălzește lângă corbii care torc
de 300 de ani deasupra orașului
intru sub pătura unde au stat caii
și aștept noaptea de primăvară în care insectele
coboară din cer să hrănească păsări
aștept ziua în care vântul va duce poleiul luminii
pe florile măslinilor ziua în care caii mă vor fugări
pe șosele cu zgomotele lor mormântale