dimineața mă trezesc cu aceeași dorință
de a mânca soarele ca pe un biscuit de orez
și să mă culc la loc
dar cafeaua și tunetul din țigară îmi oferă
lumină de opaiț să văd ușa de la baie
unde mă așteaptă periuța de dinți
care de fiecare dată mă minte
că n-o să mai pută cuvintele
care le rostesc jucăriilor de pluș mereu zâmbitoare
așezate în trei rânduri câte șapte după culori

la prânz nu prea am ce mânca
așa că mănânc la rahat din gură pereților mei
reproșându-le că sunt prea apropiați unul de altul
că nici tavanul nu mai încape pe ei
de ciudă că nu-mi răspund
îmi mănânc unghiile până-mi explodează apendicita
cu tot cu bănuții înghițiți în copilărie
mințindu-mă că sunt o pușculiță
iar când o să mor o să-mi fac copiii bogați
îi strâng de pe jos
da
îmi ajunge pentru un cuțit
cu care să tai mărul discordiei în patru
să văd dacă n-are viermi pe care să-i mănânc la cină
la lumina lumânării furată din visele viespilor
din cuibul pieptului meu cu faguri amare în loc de plămâni

mă culc învelit cu același gând antarctic
că poate mâine nu mă mai trezesc în patul meu
îmbrățișat cu cearșaful jupuit din ochii unei puștoaice