În vază-n fața mea am pus un roșu trandafir
Spre-a-mi aminti de clipe-mpresărate cu iubire,
Căci multe reci și-amare luni, sau poate ani în șir,
Trecut-au făr’ să pot gusta nectarul de pe tine.

E iarnă-acum. De sub zăpadă l-am cules, boboc.
Departe-mi zboară mintea... și cred că rătăcește-n vis,
Cătând să zăbovească infinite clipe-n loc,
Gustând din nou plăcute amintiri, crâmpei de Paradis.

Privesc atent la el și văd... acum deja-i deschis;
În semn de mulțumire, cred, corola-i de petale
A căpătat deodat’ culoarea roșului aprins,
A buzelor mușcate-n a iubirilor rafale.

De l-ai vedea cu ochii tăi, ai exclama ușor:
"Ah, Doamne-i minunată floarea binecuvântată,
Cu-așa parfum, așa culoare și un scump simbol.
Păstrează-mă asemeni ei, să fiu neîntinată."

Dar ce păcat. Cum soarele pălește în amurg
Lăsându-ne cuprinși de tihna nopților prea scurte,
Ca el, pălește trandafirul meu. Petale-i curg
Ca lacrime de sânge roșu-aprins, spre tine punte.

Un roșu trandafir e punte-ntre îndrăgostiți.
Un roșu trandafir e simbol de iubire-n lume.
Un roșu trandafir, cu-adânc respect să oferiți
Ca prețuire celor dragi, cu-un cânt duios pe strune.