la 58 de ani nu mai ai trup
ești în exil în trupul unei buturugi putregăite
ce și-a uitat pedepsele sevelor
cândva spornice
cândva împrejmuite cu râuri sălbatice
cu zmeuri și urzici mușcătoare ca șerpii
la 58 de ani ești un acoperiș fără casă
ești în exil la marginea cerului
gata să intri pe nevăzute
în raiul închipuit al unui Dumnezeu
mai bătrân și mai cu frică de moarte ca tine
la 58 de ani nu mai ai amintiri
ori înțelegi că cele pe care încă le mai păstrezi nu contează
că prieteniile , ca și dragostea, nu contează,
că ele trebuie căutate îndelung
trebuie ocrotite în inimă
puse deasupra ușii la intrarea în casă
numai ca să le poți găsi
ori de câte ori ești pregătit să devii fericit
ești pregătit să devii stea albastră