moartea este un circ
o oglindă în care celălalt râde
în timp ce frânghiile zboară ca niște fulgi rătăciți
peste cărămizile întinse ale zidurilor

fără mască
chipul devine o coardă întinsă
printre foile scrise
un infinit nesfârșit încă

de cealaltă parte
viața pare aceeași paiață
cu părul de cânepă arsă
împăiată cu pungi de plastic
cu hârtie murdară și resturi de sfori
și nimic nu pare să tulbure liniștea
mai adânc decât morile smulse
de pietrele ce se macină între ele
până când realizezi că scrisul însuși e umbră
o mână din care picură moartea
tulbure și răsfrântă

în timp ce tu, tu cauți singura poartă prin care nu se poate pătrunde
închisoarea prin care îngemănate aripile se smulg când încearcă să zboare
nimic personal
doar o peliculă-n care după un mecanism precis și rotund
chipul tău se sfarmă ca o tencuială uscată
lăsând foaia albă
imaculată
în cele din urmă

până când realizezi
de cealaltă parte ești tu
deplin