Umbrele cocoșilor fumurii gaițe fluturi tăuni lișițe șerpi cerbi lupi hârciogi capre câini și albine
Stăteau în culcușul focului primitiv din care săreau pietrarii ghemuind soarta lumii Săturau fricii pe sub pene și blănuri strigătul haitei și nimeni nu înțelegea și nimeni nu auzea ci numai suspinul căuta omului
Dar omul nu se arăta nu știa apa și ardea cocoșul fumuriu în descântecul său și perpelea gaița după frunză pitită și căina fluturele asupra de scânteie căuta loc grijilor tăunul și lișița spinteca vazduhul flăcării șarpele îndura frigului iară cerbul lupul hârciogul capra și câinele suflau morții în nări
Din aburul acela se clătină văzduh și din acesta se arătă albina iar după ea celelalte aducătoare de rând prevestitoare de înger astupând florilor casa cu aripi lucrătoare
Atunci Serafim gândi apa și o primeni printre cruci o așteptă nouă zile și vreme de nouă nopți o prefăcu în priveghi Focul ardea timpul pocnea veacul și se topea în metale singurătatea lui Serafim
Primul veni cocoșul fumuriu știa că lui Serafim îi place cîntec de rouă și imediat cocoșul fumuriu începu să spargă zorilor dar nimic nu punea în hodină focul ce inhăța lacom cântec și cocoșul fumuriu stinse din neamul său dimineața
Apoi în distanță sosi gaița care aripă lui Serafim culorile toamnei dar Serafim era om uneori și nu-i păsa câmpului
Văzând că focul întețește veni fluturele care-l rugă pe Serafim să plouă dar nu se întâmplă apei nimic din rudele ei
Tăunul nu se arătă dintre pale ci numai avu aripi strânse drept pentru care nimeni nu avu curajul unei vedenii
Lișița își drese glasul dar ce puteri să nască paserea dacă umbra ei îi era înainte
Șarpele ei bine șarpele după ce se înălță uitării scutură din cap și slobozi din solzi fără de curajul privirii în ochii lui Serafim care nici deschiși nici închiși nu se arătau ci doar lăcrimau Veni apoi Cerbul din carnea căruia creșteau coarnele curcubeului
Serafim creștea sinelui drum nou Focul ardea și nimic nu era
Să vină lupul găsi potrivit Serafim gândului care trosnea și lupul veni dar nu era flămând ci scârma anotimpuri ci urla nu lunii ci haitei din care scăpase pe om
Se arătă zilei hârciogul veniră pe rând capra apoi câinele
La vederea acestuia din urmă Serafim înălța grâul în palma uitării și pâinea crescu nedospind

Serafim umblase la stupi