închid ochii și văd în adâncul sufletului
călimara plină de cuvinte
din sensurile orei celeste.
îmi împreunez genele
și din pânza de păianjen
răsare pelicula unui film
viu colorat de copilăria apusă
a mărului roșu de la fereastra
întredeschisă către ieri.
plec spre penița amintirilor
poemul dedicat ție trecere
și mă sprijin pe un cuvânt drept
al dragostei de semeni.
vibrează într-o caligrafie a inimii
ritmul unor armonioase cânturi
ce se vor așterne încet
lângă un penel și-o călimară
rămase un timp
celest.