mi-am întins cât de mult am putut
inima pe patul iubitei
o lenjerie de 275 de grame cu viață
care duce în tot corpul cuvinte
am desfăcut milioanele de brațe o locomotivă
am scos punctele care te fac să plângi
atunci când îți citesc poeme scrise pe drumuri
cu întoarceri scurte pe care dinozaurii politici
lipesc afișe electorale cu forme și culori amețitoare
la care îmi vine să pun acatiste
lungi cât trupul tău

am deschis fereastra am lăsat să intre
pe lustră fluturii care noaptea fac zgomot
când lovesc din aripi lumina

îmi amintesc de patul de lemn din casa Lucreției
în întuneric îmi ridic pe grinzi
lângă resturile de aripi bucăți din sufletul meu
până la răsărit când perdelele
îmi vor arunca în nări lumina cu praf

mi-am desfăcut pumnul
ți-am arătat câte vieți pot avea
ți-am arătat și liniile
pe care mi le calcă zilnic tramvaiele
aglomerate cu țigănci
îmi aduc noroc la kilogram. acum mă scutur

sar în direcții albastre și-mi leagăn buzele
poate o să-mi cadă și sufletul
și degetele într-un canal cu oameni
încălziți pe conducte flămânzi și goi
și poate o să aprinzi și tu candela aceea
să facem dragoste